Stiri

L-am cunoscut pe Sorin Mihăilescu în ianuarie 1991, când investigam cazul „IndependenÅ£a“. L-am vizitat acasă. Mi-a povestit toate detaliile tragediei prin care el ÅŸi colegii lui trecuseră în cumplita catastrofă din dimineaÅ£a zilei de 15 noiembrie 1979. M-a impresionat cu sinceritatea lui, cu emoÅ£ia pe care o degaja prin tremurul vocii ÅŸi lacrimile care îi umpluseră ochii, atunci când îmi relata grozăvia celor trăite, felul cum se salvase, clipele chinuitoare din apa mării, cum se gândea la soÅ£ie, la singurul lui băiat, la părinÅ£ii săi, atunci când încerca să scape din iadul de foc al catastrofei, clipele cumplite prin care a trecut după ce s-a salvat ÅŸi când era sunat la spital de soÅ£iile ÅŸi rudele celor dispăruÅ£i, remuÅŸcările pe care le-a avut pentru că el scăpase ÅŸi ceilalÅ£i nu...

Mi-a pus la dispoziÅ£ie câteva fotografii, dintre care una m-a impresionat. Era imaginea unui grup de copii, care primiseră cravatele de pionieri chiar la bordul navei „IndependenÅ£a“, cu două săptămâni înainte ca nava ÅŸi echipajul ei să sfârÅŸească în explozii, foc ÅŸi fum. Mi-a arătat cu mândrie pe unul dintre copii, care era chiar fiul său, Alfred Mihăilescu. Atunci nu am reÅ£inut acest detaliu.

Anii au trecut ÅŸi, în anul 1996, am aflat că băiatul lui a fost ucis, în urma unei altercaÅ£ii, în staÅ£iunea Mamaia. Mi-am amintit de fotografie ÅŸi aÅŸ fi vrut să ÅŸtiu care dintre acei copii din fotografie era fiul său.

După ce, în anul 2006, am lansat cartea despre tragedia navei „IndependenÅ£a“, m-am întâlnit cu Sorin de mai multe ori. Ei bine, niciodată nu am îndrăznit să-l întreb ÅŸi nici să deschid acest subiect. Åžtiam că era o rană prea adâncă ÅŸi cumplit de dureroasă, care, sunt convins, l-a marcat profund pentru toate zilele pe care le-a mai trăit. AÅŸa cum, la fel, a fost marcat de nenorocirea navei „IndependenÅ£a“ ÅŸi a echipajului ei, colegii săi... Cumplit destin!...

De asemenea, îmi aduc aminte că am reuÅŸit cu greu să-l conving să vină la lansarea cărÅ£ii mele despre „IndependenÅ£a“. A încercat să se scuze ÅŸi mi-a mărturisit că nu poate veni, pentru că se simte vinovat că el a scăpat din acel infern ÅŸi ceilalÅ£i 42 de colegi ai săi au decedat în Dardanele, ÅŸi nu poate să dea ochii cu văduvele ÅŸi urmaÅŸii celor pieriÅ£i acolo. Am insistat ÅŸi, până la urmă, a acceptat să vină... Atunci când, în faÅ£a unei săli arhipline, i s-a oferit cuvântul pentru a povesti despre tragedie, a izbucnit în plâns, iar invitaÅ£ii, printre care se aflau multe dintre văduvele celor pieriÅ£i în catastrofă, urmaÅŸii lor, ceilalÅ£i marinari din sală, au izbucnit cu toÅ£ii în lacrimi... Au fost momente absolut impresionante, copleÅŸitoare...

 În finalul povestirii lui despre felul în care au pierit colegii săi de pe „IndependenÅ£a“, Sorin a spus o frază memorabilă: «Eu, Sorin Mihăilescu, mă închin în faÅ£a mormântului lor din pământ sau apă ÅŸi, în acelaÅŸi timp, mă înclin în faÅ£a memoriei tuturor marinarilor români care, de-a lungul vremurilor, au pierit în apele mărilor ÅŸi oceanelor. Fie ca jertfa prietenilor mei de pe „IndependenÅ£a“, a marinarilor români pieriÅ£i la datorie, să fie un exemplu de eroism pentru toate generaÅ£iile care iubesc ÅŸi îmbracă haina navigatorilor!»...

Iată că, acum, Sorin Mihăilescu nu mai este printre noi. Sunt convins că a plecat să se întâlnească cu colegii săi de pe „IndependenÅ£a“, cu fiul său, pe care l-a vrut tot marinar...

Dumnezeu să-l odihnească!

Fotografii preluate din           autor Constantin Cumpana