Vizualizeaza pagina marinarului - Eustatiu Sebastian

Eustatiu Sebastian
Eustatiu Sebastian

Eustatiu Sebastian

Data nasterii: 01.12,1856
Data deces: 1941
Functie: Contraamiral Comandantul Marinei Militare

Scurta introducere

Contraamiral Comandantul Marinei Militare

Detalii

S-a născut la 1 decembrie 1856 în Bucureşti. Fiul lui Gheorghe şi al Smarandei. S-a căsătorit în anul 1894 în Galaţi cu Frigata Madela. A avut 4 copii: Elisabeta (1893), Mircea (1895), Corneliu (1897) şi Sebastian (1901).



    Servicii, funcţii, grade, anul:
Şcoala Fiilor de Militari    Elev    15 sept. 1872,
2 ani, 10 luni
Şcoala Militară de Infanterie    Elev     16 iulie 1875,
1 an, 11 luni
Regimentul 4 Linie Infanterie    Sublocotenent    16 iunie 1875
Corpul Flotilei    Sublocotenent    1879
Corpul Flotilei    Locotenent    5 aprilie 1881
Administraţia Centrală a Războiului    Locotenent    1884
Corpul Flotilei    Locotenent    1886
Corpul Flotilei    Căpitan    1886
Depozitul Flotilei
(Comandant secund pe bricul „Mircea“)
(Comandant canoniera „Griviţa“)
(Comandant pe bricul „Mircea“)
(Comandant Şcoala Copiilor de Marină)
(Comandant companie crucişătorul „Elisabeta“)
(Comandant nava „Ştefan cel Mare“)    Căpitan    1886
Inspectoratul Porturilor
(Căpitan port clasa a I-a Constanţa)    Căpitan    1892
Inspectoratul Porturilor    Maior    1893
Divizia de Mare
(Comandant secund pe crucişătorul „Elisabeta“)    Maior    1896
Comandamentul Flotilei (Şef de Stat Major)    Lt.-Colonel    1897
Divizia de Mare
(Comandant crucişătorul „Elisabeta“)    Lt.-Colonel    1898
Comandamentul Marinei (Şef de Stat Major)    Căpitan-Comandor    1900
Divizia de Mare (Comandant )    Căpitan-Comandor    1901
Arsenalul Marinei (Director)    Căpitan-Comandor    1904
Arsenalul Marinei (Director)    Comandor    10 mai 1904
Divizia de Dunăre    Comandor    1908
Comandamentul Marinei Militare (Comandant)     Comandor    1909
Comandamentul Marinei Militare (Comandant)    Contraamiral    aprilie 1909
Ministerul de Război
(Director superior al Marinei)    Contraamiral    1910
Comandamentul Marinei
(Comandant Inspector al Marinei)    Contraamiral    1911
Demisionat    Contraamiral    31 august 1917

    A urmat Şcoala Fiilor de Militari de la Iaşi în perioada 15 septembrie 1872 - 16 iulie 1875. La absolvire s-a înscris la Şcoala de Ofiţeri de infanterie devenind, după doi ani sublocotenent, fiind repartizat la Regimentul 4 Linie (infanterie). Cu această unitate a luat parte la războiul pentru cucerirea independenţei de stat a României. S-a distins, în fruntea plutonului pe care-l comanda în luptele de la Griviţa, Plevna şi Smârdan. Pentru eroismul său a fost decorat cu medalia „Apărătorul Independenţei“.
    Prima notare din Memoriul personal se referă la anii 1878-1879 când primeşte din partea comandantului său calificativul foarte bine la conduită. I se mai consemnează însă: „Cunoştinţele generale trebuie a şi le completa. Regulamentele le cunoaşte binişor în teorie, în practică ar trebui să se ocupe mai mult. Energia şi iniţiativa îi lipsesc cu totul. Ar servi bine dacă n-ar fi cuprins de o moliciune“.
    A intrat în Corpul Flotilei în anul 1879 cu gradul de sublocotenent, slujind Marina Română până la pensionare. Comandantul Corpului Flotilei, locotenent-colonelul Nicolae Demetrescu Maican, îl apreciază, la 1 octombrie 1879, ca fiind un ofiţer inteligent, cu purtare bună şi ţinută curată dar „n-are încă cunoştinţele armei sale, lucrează însă a le dobândi, cam moale în serviciu“. După trei luni nu obţine o caracterizare mai bună. Acelaşi comandant socoteşte că „este neglijent în serviciu şi se sustrage de la îndatoririle ce-i revin. Nu arată dorinţa de a se instrui. Nu are cunoştinţele cerute pentru gradul său“. Din notările pentru perioada septembrie 1880 - septembrie 1881, şeful său remarcă o îndreptare a ofiţerului continuând spre bine dar socoteşte că îi mai trebuie încă multă străduinţă pentru a deveni un bun ofiţer şi că „nu citeşte destul pentru a-şi căpăta şi întinde cunoştinţele“. A primit comanda şalupei canonieră de fluviu „Smârdan“, Colonelul Nicolae Demetrescu Maican, este mulţumit de serviciul său apreciind că-şi iubeşte arma (ianuarie 1883). După 6 luni, locotenentul Eustaţiu Sebastian beneficiază de prima notare în general bună. „Constat cu multă plăcere - consemna comandantul Flotilei - că acest ofiţer, prin serviciul său, merită note bune, serveşte prea bine şi are o conduită prea bună. Nu are însă multă energie datorită firei sale“. Comandantul Corpului al III-lea Armată, generalul Angelescu menţine notele anterioare. În anul 1884 este trimis la studii în Franţa pentru specializarea în arma marină. A fost ambarcat pe nava „La Loire“, cu care a făcut ocolul pământului. Pe timpul voiajului de instrucţie a cunoscut şi prima mare furtună din cariera sa. Velierul, pe care era îmbarcat, a fost puternic încercat, timp de 2 zile şi 2 nopţi, în Oceanul Atlantic. Din Buletinul individual de note ale comandantului bastimentului „La Loire“ rezultă următoarea caracterizare a ofiţerului:
    1) Conduita şi moralitatea = prea bune
    2) Relaţiunile cu superiorii = excelente
    3) Ţinuta = prea militară
    4) Instrucţiunea = prea bună
    5) Capacitatea tehnică = bună
    6) Modul de a servi = cu zel
    7) Funcţiuni pe bord = secund pe bord şi ataşat la ceasornice
    8) Sănătatea = prea bună
    9) Limbi străine = franceza, italiana şi germana
    La sosirea sa pe bastimentul „La Loire“ acest ofiţer vorbea cu dificultate limba franceză şi nu navigase decât pe Dunăre. Pe timpul campaniei domnul Eustaţiu a învăţat să calculeze şi să observe. A făcut cartul ca secund la pupa cu şeful de cart pentru a învăţa manevre şi la sfârşitul campaniei am putut să-l fac să comande puţin cartul pe timpul zilei. Dotat cu multă inteligenţă şi voinţă, acest ofiţer a ajuns a se familiariza cu meseria sa şi s-a făcut prea folositor pentru observaţiuni şi calcule. Am fost prea satisfăcut de serviciile domnului Eustaţiu. Brest 8 septembrie 1885. Comandantul navei indescifrabil“.
    Comandantul Flotei franceze din Brest nota la 10 septembrie 1885, asupra valorii generale a ofiţerului: „Acest ofiţer a profitat mult de şederea pe bordul bastimentului „La Loire“ şi-a făcut destule bune servicii“. Viceamiralul Comandant Şef Prefectura Maritimă supraviza notarea locotenentului Eustaţiu Sebastian astfel: „N-am observaţii de făcut“ (23 septembrie 1885). Cu gradul de căpitan Eustaţiu Sebastian se afla în anul 1886 comandant secund pe bricul „Mircea“. La bordul navei erau îmbarcaţi 51 de elevi de la Şcoala copiilor de marină. Campania de instrucţie a navei organizată în două etape a cuprins marşuri de instrucţie în Marea Neagră cu vizitarea porturilor Varna, Burgas, Sinope, Sukum, Kaleh şi Feodosia şi un voiaj de pregătire pe ruta: Burgas, Constantinopol, Kios, Rhodos, Syra, Pireu şi Salonic. Comandantul bricului „Mircea“, locotenent-colonelul Vasile Urseanu, îl nota astfel: „Căpitanul Eustaţiu S. este un bun ofiţer, studios, inteligent şi cu iubire de arma sa. A profitat mult în voiajul ce-a făcut pe navele franceze şi de la întoarcerea sa continuă a se aplica“. În octombrie 1886, colonelul Niculae Demetrescu Maican credea că „va dezvolta mai multă activitate de cât arată că a avut comandantul bastimentului „Mircea“ unde a fost secund“. După un an (1887) colonelul Murgescu I., comandantul Flotilei deşi îl apreciază ca un foarte bun ofiţer, arată că are însă „un caracter violent şi nu poate a se impune ofiţerilor inferiori de sub comanda sa. Din cauză că nu a servit în subordine, va trebui pentru a se forma, să fie îmbarcat în subordine“.    
    Îi acordă  însă credit apreciind că îşi iubeşte arma şi va fi un ofiţer de viitor şi foarte folositor Flotilei. La 1 aprilie 1888 este numit comandant al bricului „Mircea“. A urmat o perioadă mai puţin bună pentru ofiţer.
    La 20 mai 1888, bricul „Mircea“, comandat de căpitanul Eustaţiu Sebastian, a fost surprins în Marea Neagră, de un puternic uragan. La bord se aflau elevii Şcolii copiilor de marină care au trăit un adevărat coşmar. Nava puternic înclinată cu benzi de peste 35°, cu compartimentele inundate, cu catargul din prova căzut pe punte, cu velele rupte a rezistat datorită curajului, bărbăţiei şi abnegaţiei întregului echipaj. Intrat în Constantinopol, spre uimirea tuturor, a fost refăcut gratuit din ordinul Sultanului Turciei Abdul Hamid. Comandantul bricului „Mircea“, a mulţumit printr-un Ordin de zi întregului echipaj pentru modul eroic în care a acţionat pe timpul furtunii salvând nava de la naufragiu (de reţinut că cel puţin 40 de nave s-au scufundat în timpul acestei furtuni). După reparaţii bricul „Mircea“ îşi continuă marşul de instrucţie vizitând porturile Pireu, Navarin, Messina, Neapole, Livorno, Spezzia, Genua, Toulon, Barcelona, Palma, Alger, La Goulette, Malta, Caneea şi Constantinopol. După scurte opriri la Constanţa şi Sulina nava intră în portul Galaţi la 13 septembrie 1888.
    În anul 1889, notările şefilor au fost total nefavorabile. Noul comandant al Flotilei, colonelul Murgescu I. aprecia: „ofiţerul a arătat întotdeauna numai aparenţă decât fond. N-a fost niciodată serios în comanda ce i s-a încredinţat. Din această cauză bricul „Mircea“ a fost foarte rău condus şi elevii Şcolii de marină au fost destrăbălaţi. Conduită depravată. A dat rele exemple ducând o viaţă desfrânată. De aceea am cerut să nu mai fie director de şcoală, căci va aduce iarăşi ca şi anul trecut perturbări în Şcoala de marină. Este vicios şi nu se va putea îndrepta“. De altfel, în acest an a fost pedepsit cu 5 zile închisoare plecând în concediu fără a raporta, iar în anul următor (1890) a fost aspru observat de Ministrul de Război pentru că „s-a condus cu uşurinţă în Consiliul de anchetă relativ la locotenent Anghelescu Gh.“. Numit comandantul companiei crucişătorului „Elisabeta“ a făcut pe „bolnavul şi n-a făcut nimic, a neglijat administraţia companiei“. Comandantul Flotilei, colonelul Murgescu I., îl notează foarte dur în anul 1890. „S-a ocupat foarte puţin de noua sa comandă. Nu şi-a îndreptat nici conduita, nici modul său de a servi. Serviciul lasă mult de dorit şi la nava „Ştefan cel Mare“ unde a fost numit comandant. Din cauza prestării sale dezordonate, căpitanul Eustaţiu S. nu este un ofiţer bun pentru serviciul armatei. A fost continuu bolnav în spital sau acasă (un an şi jumătate). Sub pretext de boală s-a eschivat de la serviciu şi de la ambarcare. Compania vaselor ce i-a fost încredinţată a fost foarte rău administrată. Dacă căpitanul Eustaţiu va continua a absenta de la serviciu sub pretext de boală, va trebui reformat“.
    În septembrie 1891 Comisia pentru gradul de maior, raportându-se la notele şi pedepsele căpitanului Eustaţiu Sebastian, a decis a nu-l admite la examenul pentru a fi avansat ofiţer superior în acest an. Se pare că măsura luată a contribuit la corectarea ofiţerului aşa cum rezultă din notările ce i s-au făcut ulterior. În luna iulie 1891 maiorul Irimescu Ilie, comandantul Depozitului Flotilei, constată cu plăcere „că şi-a îndreptat mult conduita şi modalitatea de a servi“. Comandantul Flotilei colonelul Murgescu I. a adăugat: „Până acum căpitanul Eustaţiu S. nu a mai dat loc la nici o neregularitate şi cred că, desigur, se va pune pe o cale bună şi-şi va face serviciul cu conştiinţă. Sunt sigur că va deveni un bun ofiţer“. Primeşte o notare foarte bună, în septembrie 1892, de la Inspectorul Porturilor maiorul Koslinsky Emanoil care a consemnat în scris: „De la 17 aprilie 1892 fiind căpitan de port la Constanţa şi-a îndeplinit îndatoririle foarte bine, probând că este un ofiţer inteligent, activ şi cu cunoştinţe întinse“. A reuşit la examenul de maior, fiind avansat în anul 1893, primind şi comanda bricului „Mircea“. A condus campania de instrucţie a navei în anul 1894 navigând în prima parte a programului pe Marea Neagră între porturile Odessa, Sulina, Constanţa, Mangalia şi Varna. În partea a doua a campaniei, voiajul s-a desfăşurat în Marea Adriatică cu escale la Toronto, Ancona, Veneţia, Triest şi Pola. Inspectorul General al Marinei a fost mulţumit de prestaţia ofiţerului, considerând că „a condus bine bricul „Mircea“ şi l-a notat foarte bine şi în anul următor în calitate de căpitan al portului Brăila şi ajutor al comandantului Diviziei Echipajelor. „S-a achitat foarte bine de aceste servicii - aprecia Inspectorul General al Marinei - este un ofiţer format atât pentru a fi comandant de bastiment, cât şi ca şef de corp. Conduită foarte bună“. Cu gradul de maior, în calitate de secund pe crucişătorul „Elisabeta“, participă la voiajele navei la Odessa, la executarea unor exerciţii de navigaţie pe mare, la vizitarea Insulelor Şerpilor şi a porturilor Sulina şi Mangalia. În partea a doua a pregătirii pentru anul 1896 au fost vizitate porturile: Sinope, Trebizonda, Batumi, Samsun, Platana, Vona şi Benderekli. Se fac vizite de curtoazie cu autorităţile militare şi civile din porturile respective. După sosirea în ţară, crucişătorul se încadrează în programul manevrelor din Marea Neagră. Pentru activitatea desfăşurată ca secund pe „Elisabeta“, Inspectorul General al Marinei consideră că merită a fi avansat la alegere, deoarece: „s-a achitat foarte bine de acest serviciu, este un ofiţer pe care se poate conta, având şi o conduită foarte bună“. Este avansat locotenent-colonel în anul 1897 când se va afla la Comandamentul Flotilei ca şef de Stat Major, funcţie îndeplinită cu „mult zel şi inteligenţă, meritând toată bunăvoinţa superiorilor. În luna mai 1898 este numit comandant al crucişătorului „Elisabeta“ funcţie ce o deţine până în anul 1900, fiind notat foarte bine. Este o perioadă de pregătire intensă. Navigaţie în Marea Neagră, trageri de noapte, lansări de torpile, lucrări hidrografice, acţiuni protocolare etc. Contraamiralul Murgescu I. îşi menţine calificativul foarte bine dat anterior specificând în octombrie 1898 şi 1899: „A comandat foarte bine, a reprezentat cu demnitate pavilionul României în misiile ce a făcut în porturile străine. S-a ocupat cu multă străduinţă de instrucţia ofiţerilor şi a echipajului. A condus foarte bine serviciul Diviziei de Mare. A comandat crucişătorul cu mult tact şi pricepere. Este un ofiţer format pentru orice serviciu la mare şi la uscat“. În anul 1900 ca şef de Stat Major al Marinei, comandantul Marinei reţine zelul şi priceperea căpitan-comandorului Eustaţiu S. în această funcţie. „Se ocupă de progresele armei şi lucrează pentru dezvoltarea ei. Scrierile ce publică în „Revista Maritimă“ îi fac onoare. Merită a fi înaintat la alegere“, aşa este consemnat în Foaia Justificativă a ofiţerului.
    Căpitan-comandorul Eustaţiu S. este al doilea comandant al Diviziei de Mare, prima Mare Unitate a Marinei apărută după reorganizarea din 1898. Noul Inspector General al Marinei, comandorul Koslinsky E. îl nota astfel în noiembrie 1901: „Şi-a dezvoltat cunoştinţele speciale în stagiul pe vasul francez „La Loire“. Se ocupă de progresul armei. Cunoaşte bine limba franceză. Aplică bine regulamentele tactice şi administrative. Comandă Divizia de Mare cu energie şi pricepere. A comandat timp de 8 zile vasele de mare întrunite pentru manevre achitându-se bine. Poate să obţină cel mai bun rezultat în comanda sa. Are aplicaţiuni pentru marină. Este sănătos şi destul de robust. Prestanţă militară demnă ş simpatică. Are simţul moral foarte bine dezvoltat. Educaţiune aleasă. Trăieşte bine în societate. Este inteligent, cu pricepere şi iniţiativă suficientă. Nu obişnuieşte jocuri de hazard. În general este un ofiţer de valoare, serios şi capabil pentru gradele superioare celui ce are. Propus la înaintare la alegere“. În calitate de comandant al Diviziei de Mare, participă cu crucişătorul „Elisabeta“ la Sevastopol, întorcând vizita Escadrei ruse la Constanţa (26 septembrie 1902). Aici i se conferă ordinul rusesc „Sf. Stanislas“. Inspectorul General al Marinei îşi menţine notele bune date anterior, criticând atitudinea indulgentă a căpitan-comandorului Eustaţiu S. pe când era preşedinte al Consiliului de Război precum şi faţă de ofiţerii din subordine (1902). În anul 1903, acesta apreciază că „a probat competenţă pe timpul manevrelor când a condus un grup de nave. Comandă bine şi cu sânge rece în cele mai delicate mişcări“. Îşi exprimă însă dorinţa de a se obişnui a controla executarea ordinelor şi instrucţiunilor în unitatea „comandei sale“. La 10 mai 1904 este înaintat comandor şi este numit director al Arsenalului Marinei primind mulţumiri de la şeful superior pentru progresele realizate „ridicând caracterul militar în cadrul instituţiei atât de indispensabilă armei“.
    O notare esenţială există în „Memoriul Personal“ al ofiţerului datată februarie 1907. Inspectorul General al Marinei, contraamiralul Koslinsky E. îl prezintă concis astfel:
    1) Aptitudini fizice: favorabile
    2) Facultăţi intelectuale: distinse
    3) Cultură generală: dezvoltată
    4) Instrucţia militară: completă
    5) Aptitudini: a condus foarte bine serviciile Arsenalului Marinei ca director
    6) Educaţiunea: lăudabilă
    7) Facultăţi morale: are multă răbdare şi judecată în îndeplinirea serviciului, administrează bine.
    „Arsenalul, arăta Inspectorul General al Marinei, a făcut progrese însemnate de când mai cu seamă se montează acolo monitoarele mari. Comandorul Eustaţiu S. ca Preşedinte al Comisiei de recepţie a monitoarelor, atât în ţară cât şi în străinătate, a dat bune rezultate“. În 1908 a primit comanda superioară a noilor nave la Divizia de Dunăre, 4 monitoare şi 8 vedete fluviale. În această calitate este apreciat că a îndeplinit în mod satisfăcător programul de instrucţie, transporturile de infanterie şi artilerie, precum şi călătoria cu toate navele până la Turnu-Severin, şi se exprima regretul că se „arată prea deschis pentru îndatoririle administrative care aduc greutăţi comandamentului“. A fost ultima notare din dosarul personal (noiembrie, 1908).
    Avansat contraamiral în anul 1909, a urmat contraamiralului Koslinsky Emanoil la comanda Marinei Române, demnitate pe care o onorează până în luna august 1916, când este numit comandant al marinei militare, cu sediul la Galaţi. În subordinea Comandamentului Marinei au rămas Grupurile de Transport Brăila-Cernavodă şi Galaţi-Tulcea, Apărarea Fluvială a podurilor Cernavodă-Feteşti şi Arsenalul Marinei.
    Misiunea Navală franceză din România a dezavuat existenţa la Galaţi a unui contraamiral comandant al Marinei care putea avea pretenţia justificată prin chemarea sa, de a-şi exercita autoritatea sa asupra întregii marine. Acesta „nu manifesta acţiunea sa decât prin procedee dilatorii sau negativiste, în marea sa dorinţă de a nu se compromite printr-un act care ar antrena o oarecare responsabilitate“, se arăta de către specialiştii francezi într-un raport prezentat regelui Ferdinand. De altfel, între contraamiralul Eustaţiu Sebastian şi contraamiralul Bălescu Constantin, Inspectorul General al Marinei din M.C.G. au existat permanent disensiuni. O dovadă o constituie şi raportul contraamiralului Bălescu C. către M.C.G. Statul Major General, în care arăta: „Comandantul Marinei amiral Eustaţiu Sebastian s-a grăbit să părăsească postul Galaţi cu tot personalul în noaptea de 18/19 decembrie (1916 n. a.) lăsând o mare parte a operaţiunilor de evacuare în sarcina unui ofiţer subaltern. Au fost abandonate de marină maşini ale Arsenalului Marinei (motor Diesel de 240 C.P., strungul cel mare, raboteza, ciocanul cu abur, foarfeca mecanică, gruia de 20 tone şi alte maşini mici). Se cerea a se ordona sancţiunea meritată pentru acest abandon culpabil. Generalul Prezan a cerut contraamiralului Eustaţiu să se raporteze vinovatul de această neglijenţă „ce este considerată ca o crimă“. Subordonaţii spuneau despre contraamiralul Eustaţiu că era scurt la vorbă, fiecare cuvânt al său pătrunzând prin limpezimea şi adâncirea celor exprimate, prin gestul ce-l însoţea. În calitate de comandant al marinei a întocmit un program naval şi un regulament de organizare a Marinei militare. A urmărit cu perseverenţă perfecţionarea pregătirii tehnice şi tactice a ofiţerilor prin înzestrarea armei cu nave noi şi tehnică de luptă perfecţionată, prin exerciţii şi manevre. În campania din 1913, a condus competent acţiunile Marinei militare. Profilul amiralului Eustaţiu Sebastian este schiţat de un ofiţer subordonat în acest fel: „Faima severităţii amiralului Eustaţiu Sebastian era aşa de mare, încât la prezentare, intimidat, abia de am putut rosti formula regulamentară. Curând însă trăind în apropierea sa am putut să-mi dau seama că atmosfera de severitate de care se înconjura era „voită“, „forţată“, pusă în serviciul celei mai severe discipline şi că această severitate abia reuşea să ascundă imensa bunătate a sufletului său, inima lui largă în care necazurile tuturor găseau un ecou înzecit“. În garnizoana de reşedinţă a Comandamentului Marinei Militare, Galaţi, se spunea despre el că a dat cel mai bun exemplu de cinste personificată, atât în viaţa particulară, cât şi în cea publică, fiind un cetăţean de elită, soţ şi părinte adorabil, cel mai iubit în acest oraş. A lăsat urmaşilor de carieră o bogată literatură despre marinari şi călătoriile lor pe apă. Într-o conferinţă spunea: „Marinarul prin viaţa sa în imensitatea apelor devine oţelit, blând şi iubitor, drept şi cumpănit şi cu experienţa ce-l apropie de înţelepciune“. În septembrie 1917, se retrage de la comanda Marinei militare, după 38 de ani de serviciu în slujba acestei arme. Prin I.D. Nr. 1001 din 5 sept. 1917, i s-a aprobat demisia din armată începând cu 31 august 1917. A fost decorat cu:
    1) Ordinul „Steaua României“, clasa a V-a, 1878.
    2) Medalia „Crucea Trecerii Dunării“.
    3) Medalia „Apărătorul Independenţei“.
    4) Medalia Comemorativă Rusă, 1878.
    5) Ordinul „Legiunea de Onoare“ în grad de Ofiţer.
    6) Ordinul „Coroana României“ clasa a V-a, 1891.
    7) Ordinul „Coroana României“ clasa a IV-a, 1897.
    8) Semnul Onorific de Aur pentru 25 de ani de serviciu militar, 1899.
    9) Ordinul „Sfânta Ana“ clasa a II-a (Rusia, 1901).
    10) Ordinul „Steaua României“ clasa a IV-a în grad de Ofiţer, 1902.
    11) Ordinul „Sfânta Ana“ clasa a II-a cu briliant (Rusia, 1907).
    12) Ordinul „Coroana Fior“ clasa a II-a (Austria, 1909).
    13) Ordinul „Coroana României“ în grad de Comandor, 1910.
    14) Ordinul „Sfântul Sava“ clasa I-a (Serbia, 1910).
    15) Ordinul „Sfânta Ana“ clasa I-a (Rusia, 1910).
    16) Ordinul „Sfântul Stanislav“ clasa I-a (Rusia, 1912).
    17) Ordinul „Steaua României“ în grad de Comandor, 1914.
    18) Medalia „Avântul Ţării“.
 

Canoniera „Bistriţa“

 

Aspect din Şantierul Naval Mobil

 

 

Sursa :  Cartea Cu tricolorul la catarg , autor Nicolae C. Petrescu furnizata de domnul Comandor Marian Mosneagu

Daca aveti fotografii  care pot fi adaugate la aceasta pagina sunteti invitati sa contribuiti la dezvoltarea acestei pagini si inclusiv a sectiunii Marinari din Istorie ,puteti trimite materiale la adresa rnv@marinarii.ro .

 

 




Comentarii