Vizualizeaza pagina marinarului - Balescu Constantin

Balescu Constantin
Balescu Constantin

Balescu Constantin

Data nasterii: 12.01.1864
Functie: Viceamiral - Seful Serviciului Marinei din Marele Cartier General

Scurta introducere

Viceamiral - Şeful Serviciului Marinei din Marele Cartier General 1916-1920

Detalii

S-a nascut în ziua de 12 ianuarie 1864 la Turnu-Severin. Fiul lui Ion si al Anetei. Casatorit la 19 noiembrie 1889 cu Emilia Cătăţeanu în oraÅŸul GalaÅ£i. A avut patru copii: Ionel Octavian (1893), Constantin (1895), Mircea Emil (1898) ÅŸi Dumitru Dan (1906).


Servicii, funcţii, grade, anul:
Åcoala Navală Brest    Elev    1881
Corpul Flotilei    Sublocotenent     1883
Inspectoratul Porturilor    Sublocotenent    1886
Depozitele Flotilei    Locotenent    1887
Depozitele Flotilei    Căpitan     1891
Arsenalul Flotilei    Căpitan     1891
Inspectoratul Porturilor    Căpitan     1892
AdministraÅ£ia Centrală a Războiului    Căpitan     1895
Inspectoratul Navigaţiunii şi Porturilor
(căpitan de port cls. I, ConstanÅ£a).    Maior     1896
Divizia de Mare (secund, crucişătorul „Elisabeta“, comandant bric „Mircea“).    Maior     1897
Åcoalele Marinei    Locotenent-comandor     1898
Divizia de Mare (comandant crucişătorul „Elisabeta“).    Locotenent-comandor    1901
AdministraÅ£ia Centrală a Războiului    Căpitan-comandor    1902
Divizia de Mare (comandant Divizia de Mare)    Căpitan-comandor    1905
Divizia de Mare    Comandor     1907
Arsenalul Marinei    Comandor    1908
Divizia de Dunăre    Comandor    1909
Arsenalul Marinei, (comandant).    Comandor    1910
Ministerul de Război (Statul Major General)    Comandor    1911
Arsenalul Marinei    Comandor    1911
Ministerul de Război (Statul Major General)    Comandor    1913
Divizia de Mare    Contraamiral    1913
Ministerul de Război    Contraamiral    1914
Marele Cartier General    Contraamiral    1916
Ministerul de Război Director al Marinei    Viceamiral    1916
Ministerul de Război pensionat .    Viceamiral    1920

    În anul 1882, ca elev al Åcolii Navale franceze din Brest, participă, ambarcat fiind pe nava „Reine Blanche“, la o călătorie de instrucÅ£ie navală în jurul lumii. După absolvirea, cu aprecieri elogioase, a Åcolii Navale din Brest cu gradul de sublocotenent, este repartizat la Corpul Flotilei (1 august 1883). Prima notare din cariera sa vine din partea colonelului Murgescu Ion, comandantul Flotilei, la 1 aprilie 1887. Nu se întrevedeau perspective prea bune pentru viitor. „Caracter tăcut ÅŸi posomorât, neglijent, nu are autoritate asupra oamenilor, trăieÅŸte retras, arată puÅ£in zel, nu are aptitudine pentru marină, slab cu inferiori, puÅ£in scrupulos, inteligenţă limitată ÅŸi capacitate în consecinţă, pricepe greu“. I se acordă însă încredere: „Are dorinÅ£a de a se perfecÅ£iona în arma sa. Este încă tânăr ÅŸi desigur se va îndrepta, este util în serviciu, pe bastimente, fiind ieÅŸit din Åcoala Navală de la Brest. I s-a încredinÅ£at misiunea de a conduce oamenii pentru a lucra în Arsenalul de ConstrucÅ£iune Navale de la New-Castle“, concluzionează colonelul Murgescu .
    Din caracterizarea aceasta aflăm că „are un aspect puÅ£in apropiat“ ÅŸi „boli reumatismale“ .
    OfiÅ£erul nu a dezamăgit încrederea ce i s-a acordat. În anul 1889, luna noiembrie, colonelul Urseanu Vasile, comandantul crucişătorului „Elisabeta“, îl aprecia astfel: „În campania de vară pe crucişătorul „Elisabeta“, lt. Bălescu C. (în 1887 a fost avansat la gradul de locotenent n. a.) a fost un excelent ofiÅ£er. A condus cu inteligenţă ÅŸi exactitate serviciul cu care a fost însărcinat ÅŸi s-a ocupat cu calcule ÅŸi tir. Foarte bun ofiÅ£er de cart“ .
    Comandantul Flotilei, în calitate de ÅŸef superior, îl caracteriza, în decembrie 1889, tot într-o notă laudativă: „Foarte bun ofiÅ£er de bord. Conduită foarte bună, Å£inută foarte corectă. Fiind vechi în grad, va trebui a se îmbarca pentru a-ÅŸi face stagiul“ .
    În anii 1890 ÅŸi 1891, a participat, ca ofiÅ£er de bord, pe crucişătorul „Elisabeta“ (ofiÅ£er de calcule ÅŸi tir) la voiajele de instrucÅ£ie ale navei, în primul an în Marea Mediterană, cu escală la Constantinopol ÅŸi în al doilea an, cu vizite la: Smirna, Chios, Alexandria, Malta, Tunis (portul La Goulette), Villefranche, Antibes, Cannes, Toulon, Gibraltar, Cadix, Spezzia, Livorno, Palermo, Prinkip ÅŸi Pireu. MarÅŸul a durat cinci luni. La Constantinopol, locotenentul Bălescu C. îÅŸi prinde la piept prima sa decoraÅ£ie, ordinul „Medgidie“ acordat de către sultanul Abdul Hamid al II-lea.
    Comandantul Flotilei colonel Murgescu I. arăta în caracterizarea din octombrie 1890: „Lt. Bălescu merită a fi propus la înaintare la alegere... este un ofiÅ£er distins care a profitat de studiile ce a făcut în Åcoala Navală de la Brest. Serios, serveÅŸte foarte bine. Conduită foarte bună“ . Comandantul crucişătorului „Elisabeta“ colonelul Urseanu V. are aprecieri superlative la adresa ofiÅ£erului pe timpul campaniei bastimentul (1890-1891) la care a participat: „Ca ofiÅ£er de calcule ÅŸi tir s-a condus în mod excelent. Este capabil, instruit, inteligent ÅŸi studios. La finele campaniei a fost înaintat“. (A fost avansat la gradul de căpitan n. a.) . Inspectorul General al Flotilei, colonelul Murgescu I. a menÅ£inut, la 31 decembrie 1891, notele date de ÅŸefii săi direcÅ£i.
    În cadrul Inspectoratului Porturilor (octombrie 1892 - octombrie 1893) în calitate de comandant al companiei Sulina ÅŸi al canonierei „BistriÅ£a“, ofiÅ£erul a primit calificative foarte bune. Colonelul Murgescu I,  consemna în Foaia calificativă a acestuia: „Căpitanul Bălescu C. s-a condus foarte bine în serviciile sale de la Sulina. A supravegheat bine serviciul de carantină de la Sulina. Are conduita morală foarte bună. Este un ofiÅ£er de viitor care va aduce însemnate serviciu Flotilei, prin instrucÅ£ia ÅŸi tactul său corect“ .
    În campania de vară a bricului „Mircea“ din 1894, la care a participat, a obÅ£inut unele rezultate bune. Comandantul navei        Lt.-Colonelul Irimescu Ilie îi surprinde însă ÅŸi unele carenÅ£e în special de caracter. Este apreciat astfel: „Bun ofiÅ£er, posedă toate cunoÅŸtinÅ£ele necesare armei sale ÅŸi caută să se perfecÅ£ioneze. A fost însărcinat cu calculele nautice ÅŸi timoniere. S-a achitat prea bine de acest serviciu, ca ofiÅ£er de cart, execută bine serviciul, dar într-un mod zgomotos. Conduita lasă de dorit în ceea ce priveÅŸte ordinea ÅŸi dispoziÅ£iunile luate de superiori, deÅŸi le execută punctual, totuÅŸi le discută în careu cu ofiÅ£erii inferiori gradului său. Å¢inuta îngrijită“ .
    Aprecierile negative au fost amendate de către Inspectorul General al Flotilei, generalul Murgescu I.: „găsesc injuste notele date de comandantul bricului „Mircea“. Inspectorul Porturilor, maiorul Barbieri, îl apreciază, în martie 1895, cu calificativul foarte bine, notând: „Pe timpul cât a comandat Compania a I-a a porturilor s-a achitat foarte bine de datoria sa, căutând a aduce îmbunătăţirile posibile atât în organizarea companiei, cât ÅŸi în instrucÅ£ia trupei“ .
    Directorul Flotilei, colonelul Urseanu V., menÅ£ine „cu satisfacÅ£ie“ toate notele bune date de diferiÅ£ii săi ÅŸefi: „ÎndeplineÅŸte toate condiÅ£iunile pentru a se putea prezenta la examenul de maior ÅŸi prin conduita sa în serviciu ÅŸi aptitudine merită să înainteze la alegere“, nota colonelul Urseanu.
    În noiembrie 1895, căpitanul Bălescu C. susÅ£ine examenul de maior pe care-l promovează cu excelenţă. Inspectorul General, generalul Murgescu I. menÅ£ionează: „v-a trebui cât mai curând ambarcat pe nave, căci este mult timp de când nu a navigat“. La 8 aprilie 1896 ofiÅ£erul este avansat la gradul de maior. Se revine cu recomandarea scrisă   de-a fi ambarcat motivându-se: „Este detaÅŸat de aproape doi ani de zile în serviciul Ministerului de Război, unde lucrează cu multă silinţă ÅŸi se Å£ine bine la curent cu programele marinei. Pentru formarea sa ca ofiÅ£er trebuie să se îmbarce pe mare cât mai curând“ (Generalul Murgescu, Inspector General al Marinei).
    A fost ambarcat în aprilie 1897 ca secund pe crucişătorul „Elisabeta“ participând la efectuarea unor lucrări hidrografice ale portului ConstanÅ£a ÅŸi ale radei acestuia, la trageri de artilerie în Å£intă ÅŸi la lansări de torpile. Generalul Murgescu I. îl apreciază astfel: „Este un bun ofiÅ£er superior de marină. S-a pus în curent cu practica serviciului la bord de la care a fost privat prin lunga detaÅŸare la uscat. Va trebui ambarcat din nou în calitate de comandant ÅŸi atunci îÅŸi va completa desigur cunoÅŸtinÅ£ele practice ale serviciului. Conduită foarte bună“ . A fost numit comandant al bricului „Mircea“ (1898). Nava vizitează porturile bulgare Burgas ÅŸi Varna. Este decorat de principele Ferdinand al Bulgariei cu ordinul „Sf. Alexandru“ clasa a IV-a. A fost apreciat că „a condus foarte bine comanda bricului „Mircea“, ÅŸi că s-a ocupat de instrucÅ£ia ofiÅ£erilor ÅŸi a echipajului“. A îndeplinit ÅŸi funcÅ£ia de Director al Åcoalelor Marinei concomitent cu cea de comandant al bricului „Mircea“ fiind ÅŸi în această calitate bine apreciat: „Lt. Colonel Bălescu C. se ocupă cu multă stăruinţă de ÅŸcoli ÅŸi aduce reale servicii marinei. Este un ofiÅ£er studios ÅŸi cu „mult viitor“, scrie în Foaia sa de apreciere contraamiralul Murgescu I. în octombrie 1899 .
    Comandantul Diviziei de Mare, comandorul Koslinsky Emanoil în subordinea căruia se aflau ÅŸcolile marinei, aprecia cursul asupra moralei pe care îl preda Lt.-Comandorul Bălescu C. „drept meritoriu“ adăugând „ofiÅ£erul posedă o instrucÅ£ie întinsă asupra tuturor ramurilor armei ÅŸi s-a achitat foarte bine de îndatoririle sale. Figurează pe tabloul de înaintare la alegere ÅŸi merită a înainta. Conduită exemplară. Å¢inută corectă“ . În octombrie 1901, Inspectorul General al Marinei Murgescu I. aprecia cu calificativul foarte bine modul în care Lt.-Comandorul Bălescu C. a condus corpul Åcoalelor Marinei, socotindu-l „un ofiÅ£er studios ÅŸi bun comandant de vas, merită a fi avansat la alegere. Este pe tabloul de anul trecut. Conduită foarte bună, Å£inută corectă“ .
    Comandantul Diviziei de Mare căpitan-comandorul EustaÅ£iu S. are o apreciere măgulitoare la adresa ofiÅ£erului notând în caracterizarea din octombrie 1901: „este bine cunoscut de toÅ£i ÅŸefii săi pentru a mai fi nevoie să fie notat detaliat. Asemenea ÅŸi valoarea sa personală îl plasează între excelenÅ£ii ofiÅ£eri superiori ai acestei arme“ . Comandantul Divizie de Mare consideră să fie menÅ£inut ÅŸi anul acesta pe tabloul de alegere la gradul de căpitan comandor unde figura de doi ani consecutiv.
    În anul 1901 în calitate de comandant al crucişătorului „Elisabeta“ a executat, împreună cu bricul „Mircea“, o recunoaÅŸtere a coastei Asiei ÅŸi a Bosforului. În prezenÅ£a ministrului de război a condus un exerciÅ£iu de lansare a unei torpile. Asemenea lansări au avut loc ÅŸi în timpul nopÅ£ii, fiind o premieră pentru ofiÅ£eri pregătiÅ£i în această specialitate (arme sub apă n. a.). Inspectorul general al Marinei comandorul Koslinsky E. nota în noiembrie 1901 „a comandat cu distincÅ£iune crucişătorul „Elisabeta“, menÅ£in propunerea de a fi înaintat la alegere“ . Ministru de Război A. Sturdza îl aprecia ca un „ofiÅ£er inteligent, învăţat, zelos care dă multă speranţă pentru viitor. Înaintat la numărul 903“ . A fost avansat căpitan-comandor în anul 1903. A participat în anul 1904, în calitate de comandant al crucişătorului „Elisabeta“ ÅŸi al Diviziei de Mare, la festivitatea organizată cu prilejul intrării în Serviciul Maritim Român (S.M.R.) a navei de pasageri „România“. În onoarea acestui eveniment crucişătorul a tras 21 salve de salut. Anul 1905 confirmă pe deplin calităţile sale de comandant de crucişător, reuÅŸind să pună ordine în organizarea serviciului la bord ÅŸi în starea de curăţenie a bastimentului. S-a remarcat prin măsurile luate în legătură cu prezenÅ£a la ConstanÅ£a a navelor ruseÅŸti răsculate, crucişătorul „Potemkin“ ÅŸi torpilorul „Flag“. La bordul crucişătorului „Elisabeta“ s-au alarmat posturile de luptă, au fost încărcate tunurile de mare calibru ÅŸi puse în stare de intervenÅ£ie rapidă. Nava a fost pregătită pentru un eventual conflict armat (activităţi specifice luptei pe mare). S-a ÅŸi tras asupra torpilorului „Flag“. Comandantul crucişătorului „Elisabeta“ căpitan-comandorul Bălescu C. a participat la tratativele duse cu conducătorii marinarilor răsculaÅ£i reuÅŸind să evite producerea unui mare dezastru. Inspectorul Marinei comandorul Koslinsky E. îl nota în noiembrie 1905 astfel: „S-a distins prin a negocia cu ocazia incidentului sosirii vaselor răzvrătite ruseÅŸti la ConstanÅ£a, pentru care a fost decorat cu ordinul „Coroana României“ clasa a III-a. Îndatoririle sale de ÅŸef de corp le îndeplineÅŸte bine“ .
    Contraamiralul Koslinsky E., îl notează la cele 11 capitole din Foaia de Observare astfel:
    1. Aptitudini fizice = Favorabile.
    2. Facultăţi intelectuale = Superioare.
    3. Cultură generală = Superioară.
    4. InstrucÅ£ia militară = Superioară – s-a distins prin conferinÅ£e ÅŸi scrieri asupra armatei.
    5. Aptitudini militare, în comandă pe teren = Comandă cu energie ÅŸi patriotism.
    6. EducaÅ£ie militară = Completă.
    7. Facultăţi morale = Superioare.
    8. Îndeplinirea serviciului = Cu distincÅ£iune.
    9. Justificarea notelor = Trimis în misie în străinătate.
    10. RelaÅ£iuni = Vârsta 421/2 ani. În grad 3 ani. În serviciu 23 ani. Decorat cu „Coroana României“ clasa a III-a.
    11. Propuneri = Îl propun pentru înaintare, la alegere, la gradul de comandor .
    Este avansat comandor la 10 mai 1907. Din ianuarie 1908, până în luna aprilie 1909, a îndeplinit funcÅ£ia de Director al Arsenalului Marinei fiind apreciat pozitiv. Inspectorul General al Marinei Militare notează în Foaia de apreciere a ofiÅ£erului: „Prin instrucÅ£ia sa întinsă ÅŸi activitatea ce dezvoltă aduce cele mai bune servicii“ . În cadrul manevrelor din anul 1909 fiind comandant al Diviziei de Dunăre a comandat Escadra de Dunăre. I s-au adus critici asupra modului în care a condus Escadra pe timpul manevrelor. ReproÅŸurile au vizat depărtarea de Programa de InstrucÅ£ie neglijând partea practică. În momentele combinate a condus pentru prima oară o întrunire de vase de luptă ÅŸi a probat lipsă de aplicaÅ£iune practică în operaÅ£iunile strategice ÅŸi tactice desfăşurate. Cu ocazia inspecÅ£iilor, arăta comandantul marinei, „am constatat că personal a fost ocupat pe timpul campaniei de instrucÅ£ie ÅŸi că a profitat îndeajuns. Nu destul de disciplinat, discută ordinele. Are simÅ£ul datoriei mai puÅ£in pe cel al camaraderiei. Are dezvoltate: simÅ£ul onoarei, al curajului militar, al răspunderii etc. A scris o carte despre morală. Conduita a lăsat de dorit. Bastimentele au fost însă prea mult întrebuinÅ£ate cu focurile aprinse, aÅŸa că aparatele motoare ÅŸi căldările au avut de suferit“ .
    Participând la manevre pe lângă trupele Diviziei a 9-a, a fost notat ÅŸi de comandantul acesteia generalul Culcer astfel: „Comandorul Bălescu a luat parte la manevrele combinate cu Flotila pe lângă trupele Diviziei a 9-a în atacul asupra coamelor Ienice Mari ÅŸi Cernavodă. A comandat cu pricepere trupele de uscat Å£inând legătura cu ele. S-a Å£inut prea mult la înălÅ£imea avangardei ÅŸi în ziua a 2-a s-a imobilizat prea mult în faÅ£a bateriilor de coastă de pe coama Cernavodă. Manevra a fost satisfăcător condusă“ . Fire orgolioasă, a cerut în termeni nepotriviÅ£i ÅŸi „fără drept“ anularea criticii ce s-a făcut de către comandantul marinei operaÅ£iunilor combinate ale Diviziei de Dunăre a cărei comandă a avut-o pe timpul manevrelor. A urmat o pedeapsă cu „aspre observaÅ£iuni“ dată de către Ministrul de Război ÅŸi cu avertizarea „că în caz de a persista sau dacă va da prilej de cea mai mică nesupunere“ cazul se va fi prezentat M. S. Regelui Comandant de Căpetenie al Armatei ÅŸi Marinei. Comandantul Marinei îi va mai trece în Foaia de observaÅ£ie pe 1908-1909 că „a fost pedepsit cu mustrare scrisă pentru că a înaintat o reclamaÅ£iune nefondată, confuză a unui ofiÅ£er ÅŸi cu care ocazie s-a dovedit o completă lipsă de control ÅŸi mare neglijenţă asupra actelor oficiale ÅŸi a ofiÅ£erilor de sub comanda sa“. Cu puternice nuanÅ£e critice este ÅŸi notarea comandantului marinei, contraamiralul EustaÅ£iu S., pentru anul 1909: „Åi în acest an a condus instrucÅ£ia ÅŸi serviciu Diviziei de Dunăre. În calitate de comandant al Escadrei ÅŸi-a probat lipsa de practică, ocupându-se mai mult de partea teoretică. Este cam slab în manevre ÅŸi în conducerea Escadrei. În ziua de 17 august la plecarea Escadrei din serviciu în formaÅ£ie monitorul „Brătianu“ s-a pus pe uscat pe bancul de la Simieni. Din cercetarea faptelor s-a dovedit reaua conducere, nereguli în ordine ÅŸi miÅŸcări... Discută ordinele scrise ÅŸi le comentează, justifică reclamaÅ£iunile subordonaÅ£ilor săi, deÅŸi nefondate. Are putere de muncă dar nu o întrebuinÅ£ează toată pentru arma sa“ . În anii 1910 ÅŸi 1911 comandorul Bălescu C. s-a aflat în continuare într-o perioadă critică. La comanda Arsenalului Marinei merge „foarte rău“ după cum rezultă din notarea Inspectorului General al Marinei. Acesta arată că „la vizita Arsenalului s-au găsit lipsă de la serviciu, fără ÅŸtirea directorului, inginerul ÅŸi mecanicul ÅŸef. Nu era la curent cu lucrările, dezordine ÅŸi neglijenÅ£e grave, lipsă nemotivată de la program“. DeÅŸi se arăta că este un ofiÅ£er cu întinse cunoÅŸtinÅ£e generale ÅŸi marinăreÅŸti, cu prea bune aptitudini marinăreÅŸti, i se impută caracterul prea teoretic al acestora ÅŸi faptul că educaÅ£ia sa militară „a probat că este ÅŸubredă“. S-a considerat că „pare decis a se pune pe lucru“. În final se propune să nu fie discutat pentru înaintare . La capitolul pedepse din Memoriul personal mai apar o mustrare verbală ÅŸi una scrisă date de către comandantul marinei. La 24 iunie 1912 este numit la Statul Major al Armatei, Ministerul de Război, unde se prezintă cu o caracterizare încărcată de aprecieri negative. Inspectorul General al Marinei, contraamiralul EustaÅ£iu S. continuă să-l prezinte defavorabil. Acesta arată că „în calitate de ÅŸef de Stat Major al Marinei ÅŸi-a îndeplinit serviciul mulÅ£umitor, dar fără tragere de inimă. Acest ofiÅ£er, dacă ar vrea, ar putea să aducă servicii marinei. Orgolios, se apreciază singur prea favorabil, se crede neîndreptăţit, nu are simÅ£ul realităţii. Orice funcÅ£ie în marină i s-ar da, oricât de superioară ar fi o găseÅŸte inferioară înaltelor sale calităţi. În speranÅ£a că va simÅ£i realitatea când va avea răspunderea, îl propun la înaintare la gradul de contraamiral“ .
    În 1913, Åeful Statului Major al Armatei, generalul Averescu A. îl notează laudativ: „În această calitate (detaÅŸat la secÅ£iunea marinei în Statul Major General n. a.) a participat la lucrările privitoare marinei: pregătirea mobilizării pe timpul campaniei din Bulgaria. Un sfătuitor competent ÅŸi luminat, ca auxiliar pentru execuÅ£ie de toată nădejdea. În toate lucrările de mobilizare să fie consultat în ceea ce priveÅŸte concursul marinei la transporturi, apărarea frontului în cooperarea marinei cu trupele de uscat pentru că are judecată dreaptă ÅŸi idei precise. Vede just ÅŸi departe“ . Prin I.D. Nr. 1909 din 7 mai 1916, este numit preÅŸedinte al Comitetului Consultativ al Marinei fiind Director Superior al Marinei în Ministerul de Război. În acest an a fost preÅŸedintele Comisiei pentru examenul de maiori (locotenenÅ£i-comandori în marină n. a.).
    În primul război mondial a dirijat ÅŸi a îndrumat din M.C.G. acÅ£iunile marinei române pe fronturile Dunării ÅŸi Mării Negre. Pentru perioada 1916-1918 este notat de către Åeful Marelui Stat Major însărcinat cu comanda Armatei, Generalul Prezan: „Contraamiralul Bălescu C. a fost însărcinat cu comanda marinei militare de la începutul campaniei, cum însă marina noastră a fost pusă, până acum în urmă, sub ordinea rusă, contraamiralul a îndeplinit mai mult o funcÅ£ie de inspector al marinei, stând la M.C.G., serviciu de care s-a achitat prea bine. A fost delegat de M.C.G. în comisia de armistiÅ£iu, în ce priveÅŸte chestiunile de apă, însărcinare de care s-a achitat în mod cât se poate de bine. Îl propun pentru gradul de amiral dacă se va prevedea la marină acest grad“ . După un an, Ministrul de Război, Generalul Văitoianu încheie seria calificărilor contraamiralului Bălescu C. într-o notă dezarmantă: „Regret că nu pot să mă unesc cu notele din trecut date acestui ofiÅ£er general de marină. CredinÅ£a mea este că starea de decadenţă în care se găseÅŸte marina în această zi i se poate imputa ÅŸi sie. Îi lipseÅŸte darul de a închega în jurul său corpul ofiÅ£eresc de marină, având cariera sa terminată“ .    
    În anul 1920, părăseÅŸte cadrele active ale marinei militare, cu gradul de viceamiral, după o lungă perioadă de activitate prodigioasă pusă în slujba armei pe care a iubit-o ÅŸi a servit-o cu devotament pilduitor.
    Contraamiralul Bălescu C. a fost preÅŸedintele Comisiei Româno-Ruse ÅŸi a semnat ConvenÅ£ia Specială a Comisiunii de ArmistiÅ£iu a Puterilor Centrale (ArmistiÅ£iul de la FocÅŸani n. a.) condusă de viceamiralul Hopmann. ÎnÅ£elegerea prevedea ca „pe tot timpul cât va dura ArmistiÅ£iul de la FocÅŸani, toate ostilităţile, operaÅ£iunile militare ÅŸi orice pregătire în acest scop încetează pe întreaga Marea Neagră ÅŸi contra coastelor din partea tuturora (...). S-a stabilit o linie dreaptă imaginară de demarcaÅ£ie, care pornind de la farul Olinca, ce se afla la Gura BraÅ£ului Sf. Gheorghe, se termina la jumătatea distanÅ£ei dintre poziÅ£iile turce ÅŸi ruse pe coasta Mării Negre în Asia Mică, într-un punct care se găsea aproximativ la est de Tirabolu, la 410 ÅŸi  5' latitudine nord ÅŸi 380 ÅŸi 56' longitudine estică (după Greenwich). Era prevăzut în ConvenÅ£ie că „forÅ£ele navale ÅŸi aeriene ruso-române, precum ÅŸi forÅ£ele navale ÅŸi aeriene ale celorlalte ţări ale ÎnÅ£elegerii nu pot depăşi spre sud această linie; tot astfel nici forÅ£ele navale ÅŸi aeriene ale celor patru Puteri Centrale aliate nu pot trece la nord de această demarcaÅ£ie“. ConvenÅ£ia a fost semnată la 14 ianuarie 1918   s. n. la Brăila .
    În calitate de Director Superior al Marinei s-a confruntat, imediat după război, cu pericolul crescut al minelor pe coasta maritimă românească care primejduiau mult navigaÅ£ia în zonă. A iniÅ£iat un raport înaintat regelui Ferdinand prin Ministerul de Război, în care se argumenta convingător necesitatea de a se procura nave speciale pentru dragarea minelor ÅŸi completarea măsurilor de pescuire a celor aruncate la coastă printr-o operaÅ£ie de dragare sistematică. Avea convingerea că prin aceste mijloace tehnice noi se vor asigura controlul ÅŸi balizarea drumurilor sigure de navigaÅ£ie garantându-se pe deplin siguranÅ£a navigaÅ£iei în apropierea coastelor noastre. Deoarece Consiliul de MiniÅŸtri autorizase Ministerul de Război să cumpere patru canoniere dragă-mine pentru organizarea primei diviziuni de nave specializate pentru dragaj maritim ÅŸi exista ÅŸi o propunere a Misiunii Navale franceze pentru cedarea prin vânzare a 4 canoniere dragă-mine tip „Chiffone“, se solicită un decret prin care să se hotărască înfiinÅ£area unei diviziuni de canoniere dragă-mine ÅŸi stabilirea numerelor ce vor purta aceste nave. Prin I.D. nr. 284 din 29 ianuarie 1920 s-a înfiinÅ£at, cu data de 1 ianuarie 1920, diviziunea de canoniere dragă-mine, în subordinea Diviziei de Mare, cu reÅŸedinÅ£a la ConstanÅ£a, în scopul de a „organiza dragarea sistematică a zonelor minate pe coasta maritimă românească, a face controlul drumurilor sigure de navigaÅ£ie ÅŸi de a da avize pentru navigatori cu privire la zonele curăţite de mine ÅŸi cele periculoase“.
    S-a hotărât ca până la organizarea definitivă a marinei, cele 4 nave să primească denumirile canoniera „A“, canoniera „B“, canoniera „C“ ÅŸi canoniera „D“ .
    Canonierele au început dragajul propriu-zis în toamna anului 1922 după o îndelungată pregătire a echipajelor prin exerciÅ£ii specifice efectuate pe mare. În perioada când Director Superior al Marinei a fost viceamiralul Bălescu Constantin au intrat în dotarea Marinei Române.
    1919 - Patru canoniere: A, B, C, D, („Lt.-comandor Eugen Stihi“, „Căpitan Dumitrescu Constantin“, „Lt. Lepri Remus“ ÅŸi „Sublocotenent Ghiculescu Ion“) nume cu care au participat la misiuni de dragare a minelor în zona coastelor româneÅŸti ÅŸi balizarea paselor de navigaÅ£ie, la pregătirea practică a elevilor prin realizarea unor marÅŸuri de instrucÅ£ie în Marea Neagră ÅŸi în Arhipelagul grecesc. Cu excepÅ£ia canonierei „Lt. Lepri“ care s-a scufundat în anul 1941, celelalte trei au participat ÅŸi la cel de-al doilea război mondial în misiuni de minări, convoieri etc. După 11 septembrie 1945, au mai rămas în compunerea marinei numai canonierele „Stihi“ ÅŸi „Ghiculescu“ utilizate una pentru cercetări hidrografice ÅŸi cealaltă pentru activităţi de deratizare.
    1920 - Două contratorpiloare „Mărăşti“ ÅŸi „MărăşeÅŸti“ folosite la instruirea contingentelor de marinari. În timpul celui de-al doilea război mondial împreună cu distrugătoarele „tip R“ au participat la numeroase misiuni operative: convoieri, minări, evacuări din Peninsula Crimeea. În anul 1961 au fost casate.
    1920 - trei monitoare: „Ardeal“, „Bucovina“ ÅŸi „Basarabia“ primite ca despăgubiri de război de la fostul Imperiu Austro-Ungar. Au participat, împreună cu monitoarele „I.C. Brătianu“, „Lascăr Catargiu“, „Mihail Kogălniceanu“, „Alexandru Lahovari“ la cel de-al doilea război mondial. Au fost scoase din dotare în anul 1961.

   

    STUDII, ACTIVITATEA ÅTIINÅ¢IFICÄ‚
    Liceul cu diplomă de bacalaureat. Åcoală Navală Brest (FranÅ£a). A fost ambarcat pe nava ÅŸcoală franceză „Reine Blanche“ la bordul căreia a efectuat o călătorie de instrucÅ£ie în jurul lumii. Autor al cursurilor: „Războiul maritim“, „NavigaÅ£ie ÅŸi Idrografie“, „Morala militară“, „Filosofia armatei“, „Filosofia războiului“, „Fundamentul ÅŸtiinÅ£ific al ierarhiei“. Acestea au făcut epocă prin ideile ÅŸi factura lor originală. Principiile ÅŸi metodele de acÅ£iune ale Marinei militare, cuprinse în lucrările citate, precum ÅŸi într-un mare număr de articole publicate în revistele de specialitate, au format temelia de cunoÅŸtinÅ£e profesionale ale unei pleiade de ofiÅ£eri care au trecut prin ÅŸcolile marinei sau prin Åcoala de Război, unde a fost profesor ÅŸi director. OfiÅ£erul a cunoscut foarte bine limba franceză ÅŸi limba engleză ÅŸi puÅ£in spaniola, italiana ÅŸi germana.
    A fost membru al Societăţii geografice Române, PreÅŸedintele Cercului Militar, Membru la Tribunalul Maritim. A colaborat cu scrieri didactice, profesionale ÅŸi militare la: „Revista Marinei“. Activitatea sa publicistică, pusă în slujba marinei române, i-a conferit de drept calitatea de scriitor militar. S-au confirmat aprecierile ÅŸefilor săi care l-au caracterizat ca „inteligent“, „un ofiÅ£er studios“, cu facultăţi intelectuale, cultură generală ÅŸi instrucÅ£ie militară „superioară“.
    Prin Decizia Ministerială Nr. 70 din 31 ianuarie 1924, viceamiralul (r) Bălescu C. este numit în Comisiunea pentru revederea ÅŸi punerea în concordanţă a legii ÅŸi codului de jurisdicÅ£iune al prizelor maritime.

    DecoraÅ£ii primite în cariera sa militară:    
    1) OfiÅ£er al ordinului turc „Medgidia“.    
    2) Cavaler al Ordinului „Coroana României“ clasa a V-a, 1892.
    3) Ordinul bulgar „Sf. Alexandru“ clasa a IV-a, 1898.
    4) Ordinul „Coroana României“ clasa a IV-a, în grad de OfiÅ£er, 1900.
    5) Ordinul rus „Sf. Stanislas“ clasa a II-a, 1901.
    6) Semnul Onorific de Aur pentru 25 de ani de serviciu, 1904.
    7) Ordinul „Coroana României“ clasa a III - a, în grad de Comandor, 1905.
    8) Ordinul austriac „Coroana de Fier“, 1907.
    9) Medalia Jubiliară din 10 mai 1906.
    10) Ordinul „Steaua României“, în grad de Cavaler, 1912.
    11) Ordinul „Avântul Ţării“, 1913.    
    12) Ordinul „Sf. Vladimir“ clasa a III-a.
    13) Ordinul „Sf. Ana“ clasa a II-a, cu spade ÅŸi stea.
    14) Ordinul francez „Legiunea de Onoare“, în grad de OfiÅ£er, 1918 .
    O stradă în BucureÅŸti îi poartă numele: „Bălescu C, amiral“.
 

Contraamiralul Constantin Bălescu la bordul unei nave

însoÅ£it de un ofiÅ£er din marina rusă (Fabrinski).

 

Sursa :  Cartea Cu tricolorul la catarg , autor Nicolae C. Petrescu furnizata de domnul Comandor Marian Mosneagu

Daca aveti fotografii  care pot fi adaugate la aceasta pagina sunteti invitati sa contribuiti la dezvoltarea acestei pagini si inclusiv a sectiunii Marinari din Istorie ,puteti trimite materiale la adresa rnv@marinarii.ro .




Comentarii