Vizualizeaza pagina marinarului - Horia Macellariu

Horia Macellariu
Horia Macellariu

Horia Macellariu

Data nasterii: 28.04.1894
Data deces: 11.07.1989
Functie: comandant al Fortei Navale Maritime Romane in al doilea razboi mondial

Scurta introducere

A fost un contraamiral roman, care a luptat in cel de-al doilea razboi mondial. Pentru activitatea sa din cel de-al doilea razboi mondial, a fost decorat cu Crucea de Cavaler a Crucii de Fier.

Detalii

Studii

Horia Ion Pompiliu Macellariu s-a nascut la data de 28 aprilie/10 mai 1894, în orasul Craiova. Tatal sau era de profesie inginer silvic, iar mama sa era fiica unui ofiter de cavalerie participant la Razboiul de Independenta.

Stramosii sai se îndeletniceau cu comertul cu animale, plecând din Tara Româneasca în Ardeal; unii erau macelari, motiv pentru care s-au numit Fleseriu (fleser, în limba germana vorbita de austrieci, înseamna macelar). Ulterior, si-au românizat numele drept Macelaru, iar apoi, în traditia scolii ardelene, numele s-a latinizat sub forma Macellariu. În vremea activitii sale de pe vapor, i se spunea Horia Macelaru.

Horia Macellariu a studiat la Liceul "Mihai Viteazu" din Bucuresti, dupa care a urmat cursurile scolii de Artilerie, Geniu si Marina, devenind sublocotenent de marina la 15 iunie 1915. În anul urmator, România a intrat în razboi, iar tânarului ofiter i s-a încredintat functia de comandant al navei de comandament "Principele Nicolae", fiind in acelasi timp adjutant al contraamiralului Nicolae Negru, comandantul Flotei de Operatii româno-ruse de pe Dunare. Distingându-se în timpul actiunilor militare din primul razboi mondial, a fost decorat cu Ordinul Coroana României.

Dupa încheierea primului razboi mondial, a absolvit scoala de aplicatii si apoi scoala de informatii pentru ofiteri superiori. În anul 1926, si-a luat licenta în drept, iar apoi a devenit doctor în stiinte economice si politice.

În perioada 1927-1928, a studiat la scoala de razboi naval din Paris, în urma careia a dobândit Brevetul de ofiter de stat major. De asemenea, presedintele Frantei i-a conferit Crucea de Cavaler al Legiunii de Onoare.

Horia Macellariu vorbea fluent patru limbi straine: franceza, italiana, engleza si germana.

 

Ofiter de marina

Revenit în tara dupa un periplu de studii în strainatate, lui Horia Macellariu i s-a încredintat comanda mai multor nave de lupta, printre care torpilorul "Vârtejul", monitoarele (cuirasate fluviale) "Lascar Catargiu" si "Mihail Kogalniceanu", distrugatorul "Regina Maria".

De asemenea, a lucrat în cadrul organismelor militare de conducere (Ministerul de Razboi, Inspectoratul General al Marinei, Divizia de Mare, ca sef de stat major), dobândind o vasta experienta profesionala. A fost si profesor, sef al Sectiei Marina, la scoala de razboi (actuala Universitate Nationala de Aparare Carol I), comandant al acestei prestigioase institutii de învatamant militar fiind în acel moment generalul Ion Antonescu.

Ulterior a fost numit ca sef de stat major la Comandamentul Fortelor Navale Maritime, apoi subsef de stat major la Comandamentul Marinei Regale. La 22 iunie 1941, când România a intrat în razboi împotriva Uniunii Sovietice, comandorul Horia Macellariu a fost numit în functia de sef de stat major al Marinei la Marele Cartier General.

Activitatea sa în cel de-al doilea razboi mondial

 

La 20 august 1941, comandorul Macellariu a fost numit sef de stat major român în cadrul Misiunii Navale Germane din România, iar dupa patru luni, comandant al Escadrilei de distrugatoare compusa din patru nave puternice, calitate în care era comandant operativ al fortelor navale române si germane din Marea Neagra.

În aceasta calitate, a executat numeroase misiuni de lupta pentru asigurarea minarilor, apararea litoralului si a convoaielor care executau transporturi pe mare. A fost decorat cu Ordinul Coroana României, iar ulterior, cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a (prin Decretul regal nr. 656/12 martie 1943).

În anul 1943, a fost numit în functia de comandant al Fortei Navale Maritime Române, aflata în subordinea Comandamentului german Amiral Marea Neagra. Este înaintat la gradul de contraamiral în martie 1943, devenind în paralel si loctiitor al viceamiralului german Helmuth Brinkman, comandant al Comandamentului german Amiral Marea Neagra.

Contraamiralul Horia Macellariu a coordonat, în perioada 12 aprilie-14 mai 1944, una din cele mai mari operatii de retragere a unor armate pe calea marii, din cursul celui de-al doilea razboi mondial. Fortele navale maritime au participat la operatia de evacuare navala a 130.000 de militari români si germani din zona Odessa si Sevastopol (cunoscuta sub denumirea de "Operatia 60.000"), în cursul unei puternice ofensive a armatei sovietice. Pentru aceasta activitate, Horia Macellariu a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului "Steaua României" si cu Ordinul militar german Crucea de Cavaler a Crucii de Fier (21 mai 1944).

Ca urmare a conducerii operative a fortelor navale în lupta, Marina Româna nu a avut pierderi majore în nave de lupta, nefiind scufundat nici un distrugator si nici un submarin. În noaptea de 23/24 august 1944, viceamiralul Ioan Georgescu, seful Statului Major al Marinei Române i-a ordonat contraamiralului Macellariu sa înceteze orice subordonare fata de Comandamentul german, sa opreasca luptele contra sovieticilor si sa riposteze în cazul ca trupele germane îi vor ataca si "sa se evite orice fel de provocare fata de fortele germane".

Horia Macellariu a luat legatura cu viceamiralul german Brinkmann, comandantul suprem german, care avea dispozitii sa nu cedeze Constanta, sa lupte pentru mentinerea ei cu orice pret si sa captureze flota româna. Amiralul român s-a deplasat la bordul puternicei baterii germane Tirpitz. În cartea sa de memorii, În plin uragan, amiralul român a descris felul în care a decurs discutia sa cu amiralul german: "Între patru ochi, am examinat împreuna  situatia si l-am determinat sa se retraga fara lupta si distrugeri, care ar fi facut victime în populatia nevinovata. (...) Deci, batalia dintre flota germana si flota româna s-a dat între mine si amiralul Brinkmann, în bateria germana Tirpitz." [1] Ca urmare a acestor discutii, flota germana s-a retras fara lupta la 25 august 1944.

Pentru ca nu a atacat flota germana si a salvat orasul Constanta de la distrugere, amiralul român a fost anchetat de catre conducerea Marinei Române la indicatiile aliatilor sovietici si trimis în fata Tribunalului Poporului, fiind acuzat de "pactizare cu inamicul". El s-a justificat prin faptul ca flota germana era superioara din punct de vedere militar fata de flota româna si atacarea flotei germane ar fi cauzat distrugerea flotei române. Tribunalul Poporului l-a considerat nevinovat, achitându-l.

„Pe germani i-a dezarmat marea. Daca am fi încercat s-o facem noi, împotriva ordinelor pe care le aveam, initiativa noastra n-ar fi reusit decât sa creeze un dezastru national. Mi-ar fi fost usor, daca as fi fost nebun, sa ordon: Deschideti focul! Dar nici un amiral, în toata istoria razboaielor navale, n-ar fi admis o asemenea solutie: sa se bata în port! Daca as fi procedat totusi asa, probabil ca acei oameni de la Tribunalul Poporului m-ar fi considerat un erou, desi în realitate n-as fi fost decât un criminal plin de sângele camarazilor mei - pusi de tara sub ordinele mele, sa-i apar, nu sa-i ucid -, plin de sângele populatiei nevinovate, pe care trebuia s-o crut, ca sa nu mai pomenesc de mormanul de ruine în care ar fi fost transformata Constanta si localitatile din jurul ei.

Horia Macellariu

La data de 24 martie 1945, contraamiralul Horia Macellariu a fost trecut în rezerva, la vârsta de 51 ani neîmpliniti.

Persecutia

 

Odata cu preluarea puterii de catre Partidul Comunist Român, a început o perioada de suferinte pentru contraamiralul Horia Macellariu. În august 1945, el a luat legatura cu Ion Bujoiu, pentru alcãtuirea unui comitet de conducere a organizatiilor anticomuniste din afarã ce se opuneau Guvernului Dr. Petru Groza. În septembrie 1945, în timpul grevei regale, a luat legãtura cu generalul Aurel Aldea si s-a numarat printre organizatorii manifestatiei promonarhiste de la 8 noiembrie 1945.

În primavara anului 1946, amiralul Macellariu era considerat conducãtorul fortelor de rezistentã din zona Bucurestiului, grupate într-o organizatie de lupta antibolsevica si pro-germana, numita "Valurile Dunarii". La 27 mai 1946, organele Securittii au fãcut o descindere la domiciliul sãu, dar nu a fost prins. Fiind urmarit, el s-a ascuns si si-a schimbat numele în cel de avocat Ioan Popa.

Generalul rus Susaicov a cerut punerea sa sub acuzatie pentru crime de razboi. Era acuzat ca a condus actiunile de lupta pe mare împotriva flotei URSS, ca nu a atacat flota germana la Constanta pâna la venirea trupelor sovietice si ca s-a opus capturarii navelor din subordine dupa 23 august 1944. Dupa analizarea dosarului sau, Tribunalul Poporului, a decis ca în sarcina contraamiralului Macellariu "nu s-a gasit nici o culpabilitate". La insistentele sovieticilor cazul a fost reanalizat de catre o nouã comisie de ancheta care, tot din lipsa motivelor reale, l-a scos din cauzã la 10 august 1946.

Pentru ca se dorea totusi arestarea sa, a fost implicat în organizatia "Sumanele Negre", fiind acuzat de complot împotriva orânduirii de stat si condamnat în contumacie la munca silnica pe viata, la 18 noiembrie 1946. În noiembrie 1947, prin intermediul inginerului Ion Bujoiu, în jurul lui Mãcellariu s-au grupat ofiterii Stefan Eftimie, Matei Toma, Dumitru Condeescu si avocatul Puiu Polizu, formându-se Comitetul Miscarii Rezistentei Românesti în casa din strada Toamnei nr.104, a doamnei Irina Romanov. La 10 februarie 1948, Macellariu i-a trimis o scrisoare generalului Nicolae Radescu, aflat în S.U.A. (prin intermediul colonelului american Lowel), în care cerea ajutor anglo-american si precizarea unei date la care sa declaneze operatiunea de rasturnare a guvernului comunist. Dupã deconspirarea grupului Popp-Bujoiu a fost nevoit sã-si schimbe de mai multe ori domiciliul, fiind urmarit în permanenta de catre organele represive.

Detentia

 

A fost arestat abia pe 19 aprilie 1948 la întâlnirea aranjata cu colonelul Alexandru Popovici si detinut preventiv la închisoarea Jilava. A fost condamnat, din nou, la munca silnica pe viata, prin sentinta nr. 1.834/1948, pentru crima de organizare si înalta tradare, sentinta care a fost redusa apoi la 25 de ani de temnita si degradare militara. A stat în închisoare 16 ani în perioada 1947-1964. A fost detinut în penitenciarul Aiud, unde s-a aflat în regim de totala izolare "fara aer, lumina sau soare", apoi la 4 aprilie 1958 a fost mutat în închisoarea de la Râmnicu Sarat.

Aici, el s-a adresat pe 23 aprilie 1958 directorului general al penitenciarelor, expunându-si situatia de sanatate: "Sunt batrân (64 de ani) si bolnav (distrofic cu o debilitate generala, astenie si frecvente lipotimii, cardio-miocardita, afectiuni pulmonare, afectiuni digestive - gastrita si enterocolita, tulburari de vedere - imagini suprapuse, vedenii colorate, orificiile herniare slabite, picioarele se umfla din cauza tesuturilor slabite etc.) În aceasta stare a sanattii si a vârstei sunt pus într-un regim de executie înasprit, în care nu pot, la nevoie, sa ma întind zilnic timp de 17 ore si cu regimul alimentar - pe care-l aveam la penitenciarul Aiud din cauza boalei - suprimat. În continuarea acestei situatii careia nu-i pot face fata, cu slabele mele puteri ramase, îmi vad sfârsitul vietii grabit, fara ca sa am vreo vina care sa justifice înasprirea tratamentului impus." [3]

Memoriul sau a ramas fara ecou, fiind supus în continuare la regimul alimentar drastic (fiind nevoit sa manânce toate paiele din saltea) si fara medicatie, cu izolari si sanctiuni punitive. Dupa desfiintarea închisorii de la Râmnicu Sarat la 13 aprilie 1963, a fost transferat la penitenciarul Gherla, unde a fost detinut în aceeasi celula cu marele gânditor Nicolae Steinhardt, apoi la 3 decembrie 1963 la Dej, revenind la Gherla de unde a fost eliberat la data de 29 iulie 1964, odata cu gratierea colectiva acordata detinutilor politici de catre Gheorghiu-Dej prin Decretul 411.

Dupa eliberarea din închisoare, Horia Macellariu a fost reabilitat si i s-a redat gradul de contraamiral. A trecut în nefiinta la data de 11 iulie 1989 în orasul Bucuresti si a fost înmormântat în cimitirul Manastirii Cozia, alaturi de parinti si de sotia sa.

În prezent o corveta a Marinei Militare Române poarta denumirea "Contraamiral Horia Macellariu". O strada din Bucuresti, cartierul Baneasa, poarta numele lui Horia Macellariu.

Decoratii

Crucea de Cavaler a Crucii de Fier - 21 mai 1944

Activitatea publicistica

 

Contraamiralul Horia Macellariu este autorul mai multor lucrari de tactica militara navala, dintre care mentionam:

  • Dreptul international în raƒzboiul maritim, în “Buletinul Marinei” nr. 7 / 1925
  • Activitatea flotilei austro-ungare pe Dunare în raƒzboiul mondial, în “Revista Marinei” nr. 1 si 2 / 1927
  • Strategia navala, în “Revista Marinei” nr. 3-4 / 1930
  • În plin uragan (Editura Sagittarius, Bucuresti, 1998)

 

Note

  1. ^ Horia Macellariu - În plin uragan (Editura Sagittarius, Bucuresti, 1998)
  2. ^ Horia Macellariu - În plin uragan (Editura Sagittarius, Bucuresti, 1998)
  3. ^ Cicerone Ionitoiu - "Râmnicu Sarat – cea mai odioasa închisoare" în Revista Memoria nr. 55-56

Bibliografie

Sursa : Wikimedia Foundation, Inc.

Revista Marina Româna nr. 2 (105) / 2005

Pagina actualizata 28 mai 2011 Cristian Munteanu

 

 




Comentarii