Vizualizeaza pagina marinarului - Ioan Murgescu

Ioan Murgescu
Ioan Murgescu

Ioan Murgescu

Data nasterii: 27.03.1846
Data deces: 05.03.1913
Functie: comandant al Marinei militare

Scurta introducere

Comandant al Marinei Militare Române (1874-1877, 1877-1879 si 1888-1901)

Detalii

Amiral Ioan Murgescu (1846-1913) - comandant al Marinei Militare Române (1874-1877, 1877-1879 si 1888-1901); în semn de omagiere a personalitii sale, numele sau este purtat de catre prima nava româneasca de razboi construita în întregime la noi în tara, la Galati, în 1939, care a fost puitorul de mine „Amiralul Murgescu“, de Scoala Militara de Maistri a Fortelor Navale „Amiral Ioan Murgescu“ si de Scoala cu clasele I-VIII „Viceamiral Ioan Murgescu“ din comuna Valu lui Traian (jud. Constanta);

A absolvit cursurile scolii Navale din Brest - Franta la 1 august 1866, dupa care a efectuat un voiaj de instructie cu nava-scoala franceza „Jean Bart“; dupa încheierea studiilor în Franta, a revenit în România la 24 octombrie 1866, fiind încadrat în Corpul Flotilei cu gradul de sublocotenent; timp de câtiva ani timp, a îndeplinit functia de ofiter secund si comandant pe nava „Stefan cel Mare“ (1866-1871) si apoi comandant pe nava „România“, nave aflate în dotarea Flotilei Române din acea vreme, fiind avansat la gradul de locotenent (1869) si apoi la gradul de capitan (1871); în anul 1873, capitanul Murgescu a fost numit la comanda canonierei „Fulgerul“, noua nava a flotilei române, construita în santierele din Toulon - Franta, fiind însarcinat cu aducerea în tara a acesteia si comandând astfel pentru prima data o nava româneasca de razboi în Marea Mediterana si în Marea Neagra; la sosirea în România, în aprilie 1874, capitanului Murgescu i s-a conferit medalia „Virtutea Militara“ clasa I pentru îndeplinirea în cele mai bune conditii a misiunii încredintate.

La data de 10 decembrie 1874, cpt. Ioan Murgescu a fost numit provizoriu în functia de comandant al Flotilei Române în locul maiorului Nicolae Dimitrescu-Maican, iar dupa înaintarea la gradul de maior, la 6 iunie 1875, a fost titularizat în aceasta functie, ramânând la comanda flotilei pâna la 1 aprilie 1877; în luna mai a aceluiasi an a fost atasat pe lânga comandantul Flotilei Ruse de Dunare, calitate care i-a permis participarea la conceperea si executarea uneia dintre cele mai spectaculoase operatiuni de lupta navale din Razboiul de Independenta: atacul de la Macin din noaptea 12/ 13 mai 1877, în timpul caruia salupa torpiloare „Rândunica“, comandata de maiorul Murgescu, a scufundat monitorul otoman „Duba Seifi“ cu un deplasament de 2.500 tdw.;

In urma acestei stralucite fapte de arme, a primit Ordinul rusesc „Sf. Vladimir“ clasa a IV-a cu spade si rozete si Ordinul National „Steaua României“; dupa aceste actiuni, a fost numit comandant al grupului de salupe „Rândunica“ si „Bucur“ cu ajutorul carora au fost construite podurile de vase românesti peste Dunare, iar apoi comandant al statiunii de baraj de la Nedeia, sub comanda sa realizându-se un baraj de mine românesc, care si-a dovedit eficienta de-a lungul razboiului; la data de 1 decembrie 1877, a revenit la comanda Corpului Flotilei Române, detinând aceasta functie pâna la 8 aprilie 1879, când a fost numit în functia de director al nou-înfiintatului Arsenal al Flotilei din Galati; între timp, el a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel; în anul 1881, a fost avansat colonel si i s-a încredintat comanda scolii Fiilor de Militari din Iasi; apoi, pentru o perioada de patru ani (1882-1886), colonelul Murgescu a detinut functia de inspector al navigatiei si porturilor; a fost apoi comandant al Depozitului si Diviziei echipajelor; la data de 10 mai 1888, a fost numit pentru a treia oara în functia de comandant al Corpului Flotilei Române, detinând aceasta functie pâna la 1 aprilie 1901, când s-a retras la cerere din marina, cu gradul de contraamiral; a fost decorat cu Ordinul „Coroana României“ în gradul de comandor; în la 10 mai 1911 a fost înaintat la gradul de viceamiral în rezerva; a decedat în 1913 si a fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Belu, discursul de adio fiind rostit de catre Ion I. C. Bratianu; 

  

Informatii furnizate de Constantin Cumpana

Sursa Fotografii Wikipedia .                                         




Comentarii