Vizualizeaza pagina marinarului - Nicolae Dimitrescu Maican

Nicolae Dimitrescu Maican

Scurta introducere

Nicolae Dimitrescu-Maican (1846-1902) - general român, care a îndeplinit funcţia de comandant al Marinei Militare Române în trei rânduri (1874, 1877 şi 1879-1888);

Detalii

A fost primul român care a urmat studii de specialitate la Şcoala Navală din Brest (Franţa), în perioada 1863-1865; după absolvirea cursurilor şcolii franceze, a obţinut gradul de sublocotenent şi a mai rămas doi ani în Marina Franceză, fiind îmbarcat pe nava-şcoală de aplicaţie „Jean Bart“; în anul 1867, s-a reîntors în România, fiind avansat (în 1868) la gradul de locotenent şi numit comandant al navei „România“; a fost înaintat apoi la gradul de căpitan (1870) şi i s-a încredinţat comanda navei „Ştefan cel Mare“, în 1871;

La data de 1 ianuarie 1874 a fost avansat la gradul de maior şi numit pentru prima dată în funcţia de comandant al Flotilei Române, deţinând această funcţie doar până la 10 decembrie 1874; după o perioadă de trei ani în care a funcţionat ca ofiţer de stat major al Marinei, la data de 1 aprilie 1877, maiorul Maican a primit pentru a doua oară comanda Flotilei Române, iar apoi, la 28 aprilie 1877, i s-a încredinţat şi comanda bateriilor de coastă de la Calafat (formate din 16 tunuri şi 12 mortiere de 120 mm); în această calitate, el s-a distins, la 7 noiembrie 1877, în operaţiunea de scufundare a unei grupări de nave otomane, la care a participat direct; pentru activitatea sa, maiorul Dimitrescu Maican a fost decorat cu Ordinele „Steaua României“ şi „Coroana României“; şi de această dată a condus Marina Militară Română o perioadă scurtă, fiind avansat la gradul de locotenent-colonel în data de 1 decembrie 1877, ocazie cu care a predat comanda flotilei maiorului Ioan Murgescu;

Locotenent-colonelul Nicolae Dimitrescu-Maican revine pentru a treia oară la comanda Flotilei Române la data de 8 aprilie 1879, deţinând această funcţie până la 10 mai 1888, pentru o perioadă de 9 ani, care s-a dovedit a fi deosebit de fertilă pentru procesul de organizare a Flotei Maritime de Război a României, după obţinerea ieşirii la mare, prin Tratatul de pace de la Berlin (1878); în cei 9 ani cât a condus Flotila Română, Nicolae Dimitrescu-Maican a fost avansat la gradul de colonel (1880) şi apoi la cel de general (1886); pentru activitatea sa de organizare a Marinei Militare Române, generalul Maican a fost supranumit „ctitorul marinei militare“; în anul 1888, viaţa politică românească a fost zguduită de „Cazul colonelului Maican“, un scandal de corupţie în care au fost implicaţi mai mulţi generali, printre care şi Prefectul Poliţiei Capitalei, generalul Radu Mihai, şi care a constituit (după opinia lui Constantin Argetoianu) una dintre cauzele căderii de la putere a Guvernului Ion C. Brătianu; generalul Maican a fost judecat pentru săvârşirea de acte de corupţie, condamnat şi degradat, dar a fost graţiat de către regele Carol I, care îl considera nevinovat;

In restul vieţii, Nicolae Dimitrescu-Maican a luptat pentru ca să i se revizuiască procesul şi a obţinut rejudecarea sa; înainte însă de rejudecarea procesului său, generalul Nicolae Dimitrescu-Maican a încetat din viaţă în anul 1902, la vârsta de numai 56 ani, în urma unui accident; la înmormântarea sa a participat întregul corp ofiţeresc al Marinei Române, în frunte cu secretarul general al Ministerului de Război; în semn de preţuire postumă, marinarii de la conducere din timpul Primului Război Mondial au denumit o navă capturată de la ruşi cu numele generalului degradat: Nicolae Dimitrescu-Maican.       

Text : Constantin Cumpana

Sursa fotografie : Wikipedia