Vizualizeaza pagina marinarului - Nicolae Dimitrescu Maican

Nicolae Dimitrescu Maican

Nicolae Dimitrescu Maican

Data nasterii: 1846
Data deces: 1902
Functie: comandant al Marinei militare

Scurta introducere

Nicolae Dimitrescu-Maican (1846-1902) - general roman, care a indeplinit functia de comandant al Marinei Militare Romane in trei randuri (1874, 1877 si 1879-1888);

Detalii

 

A fost primul român care a urmat studii de specialitate la Scoala Navala din Brest (Franta), în perioada 1863-1865; dupa absolvirea cursurilor Scolii franceze, a obtinut gradul de sublocotenent si a mai ramas doi ani în Marina Franceza, fiind îmbarcat pe nava-scoala de aplicatie „Jean Bart“; în anul 1867, s-a reîntors în România, fiind avansat (în 1868) la gradul de locotenent si numit comandant al navei „România“; a fost înaintat apoi la gradul de capitan (1870) si i s-a încredintat comanda navei „Stefan cel Mare“, în 1871;

La data de 1 ianuarie 1874 a fost avansat la gradul de maior si numit pentru prima data în functia de comandant al Flotilei Romane, detinând aceasta functie doar pâna la 10 decembrie 1874; dupa o perioada de trei ani în care a functionat ca ofiter de stat major al Marinei, la data de 1 aprilie 1877, maiorul Maican a primit pentru a doua oara comanda Flotilei Române, iar apoi, la 28 aprilie 1877, i s-a încredintat si comanda bateriilor de coasta de la Calafat (formate din 16 tunuri si 12 mortiere de 120 mm); în aceasta calitate, el s-a distins, la 7 noiembrie 1877, în operatiunea de scufundare a unei grupari de nave otomane, la care a participat direct; pentru activitatea sa, maiorul Dimitrescu Maican a fost decorat cu Ordinele „Steaua României“ si „Coroana României“; si de aceasta data a condus Marina Militara Româna o perioada scurta, fiind avansat la gradul de locotenent-colonel în data de 1 decembrie 1877, ocazie cu care a predat comanda flotilei maiorului Ioan Murgescu;

Locotenent-colonelul Nicolae Dimitrescu-Maican revine pentru a treia oara la comanda Flotilei Române la data de 8 aprilie 1879, detinând aceasta functie pâna la 10 mai 1888, pentru o perioada de 9 ani, care s-a dovedit a fi deosebit de fertila pentru procesul de organizare a Flotei Maritime de Război a României, dupa obtinerea iesirii la mare, prin Tratatul de pace de la Berlin (1878); în cei 9 ani cât a condus Flotila Româna, Nicolae Dimitrescu-Maican a fost avansat la gradul de colonel (1880) si apoi la cel de general (1886); pentru activitatea sa de organizare a Marinei Militare Române, generalul Maican a fost supranumit „ctitorul marinei militare“; în anul 1888, viata politica româneasca a fost zguduita de „Cazul colonelului Maican“, un scandal de coruptie în care au fost implicati mai multi generali, printre care si Prefectul Politiei Capitalei, generalul Radu Mihai, si care a constituit (dupa opinia lui Constantin Argetoianu) una dintre cauzele caderii de la putere a Guvernului Ion C. Bratianu; generalul Maican a fost judecat pentru savârsirea de acte de coruptie, condamnat si degradat, dar a fost gratiat de catre regele Carol I, care îl considera nevinovat;

In restul vietii, Nicolae Dimitrescu-Maican a luptat pentru ca sa i se revizuiasca procesul si a obtinut rejudecarea sa; înainte însa de rejudecarea procesului sau, generalul Nicolae Dimitrescu-Maican a încetat din viata în anul 1902, la vârsta de numai 56 ani, în urma unui accident; la înmormântarea sa a participat întregul corp ofiteresc al Marinei Române, în frunte cu secretarul general al Ministerului de Razboi; în semn de pretuire postuma, marinarii de la conducere din timpul Primului Razboi Mondial au denumit o nava capturata de la rusi cu numele generalului degradat: Nicolae Dimitrescu-Maican.       

Text : Constantin Cumpana

Sursa fotografie : Wikipedia

 




Comentarii